Dune De Nisip De Sunet Și De IMAX Review Film

Am văzut Dune în IMAX și apoi, o săptămână mai târziu, în 3D normal, și vă relatez că e o diferență foarte sesizabilă între cele două. Filmat special pentru IMAX, vizionarea acasă a primului film din această viitoare sagă te va priva de ceva impresionant. Eu voi vedea Dune și a treia oară, odată cu relansarea de 7 zile în IMAX, pentru că este o experiență de (re)văzut pe ecranul imens.

Și care sunt motivele pentru asta, zise cititorul. Păi, dragă amice, hai să le luăm pe rând, așa cum le-am notat eu în titlu cu jocu-mi caracteristic de cuvinte.

Dune de nisip.

Ați văzut vreodată dune de nisip? Nici eu! Dar când le văd în filme am impresia că nu se mai termină enormitatea aia de deșert. Păi, se face că poveștile scrise de domnul Frank Herbert au loc în niște spații imense; atât spații spațiale cât și spații granulare.

Deși am avut o tentativă de a citi cărțile în facultate, într-o seară când mi-a "picat" internetul și n-am putut să mă joc World of Warcraft timp de vreo 6 ore (groaznice vremuri), am ajuns doar până la scena cu Gom Jabbar, după care și-a revenit netul de cartier Vitan și am zis "du-te la dracu' carte și cuvinte pe care nu le înțeleg pentru că mintea-mi puerilă nu e încă suficientă pentru a pătrunde subiecte filosofice și oricum am de omorât pixeli în joc". Dar, din variantele anterioare ale ecranizărilor, precum și din alte informații culese de ici, de colo, am înțeles că această operă este vastă sub toate aspectele; un fel de Game of Thrones în viitor.

O să-i las pe cei de la Forbes să intre în detalii tehnice despre diferențele de tehnologie, aspect ratio și alte vrăjeli de genul, iar eu o să reiterez ce-am spus în prima frază - când vezi Dune în cinema normal, lipsește din dunele de nisip, dom'le, efectiv. Scopul vizual al filmului este secționat, tăiat la capete, limitat.

Dune de sunet.

N-am intrat cu o durere de cap la IMAX, dar am ieșit cu o ușoară presiune în tâmple. Hai să zicem similar cu după un concert, dar fără țiuit. Mi-au confimat și partenerii de audiție că sunetul a fost extraordinar. Iar eu unul am mers atât de departe încât am afirmat că auzeniile din Dune spun o poveste în sine, sunt ca un film separat, dacă vrei. Nu prea dăm importanță suficientă sunetului concluzionez eu, pentru că ce-am simțit aici m-a făcut să regândesc strategia de vizionare a filmelor acasă - e nevoie și de un sistem audio performant alături de televizorul 4K.

La 3D pentru săraci experiența nu s-a mai repetat, ba din contră nici volumul nu a fost suficient de puternic (ca de obicei) pentru a te arunca în valurile grele și grave ale nisipurilor din Dune. Soundtrack-ul, deci, nu e reprezentat așa cum l-a voit maestrul Hans Zimmer. Apropo de gagiu, l-a refuzat pe vechiul său colaborator Christopher Nolan și noul film la care lucra la momentul respectiv, Tenet (2020), pentru a putea lucra la Dune...

Și a lucrat, nu glumă! Pentru că singur-singurel a scos 3 albume oficiale: soundtrack-ul pentru filmul Dune, soundtrack-ul pentru cartea-companion The Art and Soul of Dune, și soundtrack-ul Dune Sketchbook - o continuare care explorează și mai departe și întregește muzical universul filmului.

Separat de creatorii oficiali, Dune a inspirat deja și alte câteva mixuri maiestuoase: Sands of Arrakis, Desert Power, Giedi Prime, Home Caladan, Salusa Secundus, The Lost Sietch, Kynes's Special Place. Le-am ascultat în timp ce-am lucrat la articolul ăsta și m-au transpus pe fiecare planetă din universul filmului. Și mai adaug piesa lui Gavin Dunne... Dunne e numele său (aka Miracle of Sound) Dune Song.

Dune e de IMAX

Orice film nou e creat pentru cinema. Și cu orice nou film pe care-l văd mă conving mai tare. Dune e gândit pentru IMAX, după cum spune Denis Villeneuve, un tip care-mi devine erou pe măsură ce regizează și scrie noi filme.

L-am descoperit prima oară în abstractul Enemy (2013), dar Prisoners (2013) încă nu am reușit să-l văd, apoi în Sicario (2015), pe care l-am bifat recent, a venit Arrival (2016), și apoi m-a distrus cu Blade Runner 2049 (2017), care mi-a confirmat cu cele 2 vizionări în (ghici unde) IMAX că are un fetiș pentru grandoare estetică și cinematografică, dar și regie și scenariu pentru minți un pic mai coapte și mai răbdătoare în construcția unor lumi și idei aparte.

Și Dune are, deci, o cinematografie impresionantă, semnată de un oarecare ilustru necunoscut nominalizat la Oscar, Greig Fraser, care a mai bifat de exemplu The Mandalorian (2019-) și Rogue One (2016), două dintre cele mai reușite intrări din ultima decadă în genul operă spațială.

Filmul Dune

Dintre observațiile mele două sunt neutre și vizibile și-n trailere: what's in the box m-a dus cu gândul la scena din Seven (1995), iar smile, Gurney m-a făcut să cred că au furat glumița din Black Dynamite (2009). Dar așa le-o fi scris-o Frank Herbert cu mult înaintea acestor pelicule...

M-aș fi putut folosi și de mai multă mamă puternică și ființă potentă școlită de Bene Gesserit decât mamă plângăcioasă și terifiată. Dar asta cred că trebuie să-i reproșez scenariului, și nu actriței Rebecca Ferguson, care e suficient de convingătoare. Toți sunt, chiar și Oscar Isaac, căruia a fost ușor să-i uit rolul de goofball (Poe Dameron) din ultimele Star Wars.

Experiența Dune

Sunt, într-adevăr, mici chestii care te pot irita ici, colo, dar cum spuneam și în recenzia filmului Valerian și puncte puncte, evenimentul luat ca întreg surpasează nemulțumirile.

Unora totuși li s-a părut un film dezamăgitor. E adevărat că nu este un film perfect, dar presărate peste sunt tot felul de motive mistice, mesianice, filosofice, și de predestinare care acoperă micile neajunsuri. Iar comparația cu cartea pentru mine nu are loc - dacă e o adaptare bună las în seama celor care au citit. Dar dacă filmul e atât de reușit că mă fascinează și-mi (re?)trezește interesul și pentru cărți, atunci pentru mine asta este mai mult decât suficient.

Comparația cu Star Wars e inevitabilă, dar se pare că una dintre inspirațiile principale pentru George Lucas au fost tocmai cărțile lui Herbert. Deci, cine pe cine a copiat? Denis Villeneuve a menționat că una dintre provocările producției a fost crearea a ceva nou bazat pe ceva vechi, care ar putea părea o copie de Star Wars. Eu zic că a reușit să creeze ceva cât se poate inedit.

Poate că Dune e undeva între un film decent și un film foarte bun, în funcție de cine este întrebat; dar, ca experiență în IMAX, puține filme au fost sau sunt atât de impresionante și epice. Este un caz, deci, în care experiența bate filmul.