Dune De Nisip De Sunet Și De IMAX Review Film

Am văzut Dune în IMAX și apoi, o săptămână mai târziu, în 3D normal, și vă relatez că e o diferență foarte sesizabilă între cele două. Filmat special pentru IMAX, vizionarea acasă a primului film din această viitoare sagă te va priva de ceva impresionant. Eu voi vedea Dune și a treia oară, odată cu relansarea de 7 zile în IMAX, pentru că este o experiență de (re)văzut pe ecranul imens. Și care sunt motivele pentru asta? Zise cititorul. Păi, dragă amice, hai să le luăm pe rând, așa cum le-am notat eu în titlu cu jocu-mi caracteristic de cuvinte.

Dune de nisip.

Ați văzut vreodată dune de nisip? Nici eu! Dar când le văd în filme am impresia că nu se mai termină enormitatea aia de deșert. Păi, se face că poveștile scrise de domnul Frank Herbert au loc în niște spații imense; atât spații spațiale cât și spații granulare.

Deși am avut o tentativă de a citi cărțile în facultate, într-o seară când mi-a "picat" internetul și n-am putut să mă joc World of Warcraft vreo 6 ore (groaznice vremuri), am ajuns doar până la scena cu Gom Jabbar, după care și-a revenit netul de cartier Vitan și am zis "du-te la dracu' carte și cuvinte pe care nu le înțeleg pentru că mintea-mi încă nu e suficientă pentru a pătrunde subiecte filosofice și oricum am de omorât pixeli în joc".

Dar, din variantele anterioare ale ecranizărilor, dar și din alte surse, am înțeles că această operă este vastă sub toate aspectele; un fel de Game of Thrones în viitor.

Dune de sunet.

N-am intrat cu o durere de cap la IMAX, dar am ieșit cu o ușoară presiune în tâmple. Hai să zicem similar cu după un concert, dar fără țiuit. Mi-au confimat și partenerii de audiție că sunetul a fost extraordinar. Iar eu unul am mers atât de departe încât am afirmat că auzeniile din Dune spun o poveste în sine, sunt ca un film separat, dacă vrei.

Nu prea dăm importanță suficientă sunetului concluzionez eu, pentru că ce-am simțit aici m-a făcut să regândesc strategia de vizionare a filmelor acasă. E nevoie și de un sistem audio performant alături de televizorul 4K.

La 3D pentru săraci experiența nu s-a mai repetat, ba din contră nici volumul nu a fost suficient de puternic (ca de obicei) pentru a te arunca în valurile grele și grave ale nisipurilor din Dune. Soundtrack-ul, deci, nu e reprezentat așa cum l-a voit maestrul Hans Zimmer.

Dune e de IMAX

Orice film nou e creat pentru cinema. Și cu orice nou film pe care-l văd mă conving mai tare. Dune e gândit pentru IMAX, după cum spune Denis Villeneuve, un tip care-mi devine erou pe măsură ce regizează și scrie noi filme.

L-am descoperit prima oară în abstractul Enemy și dramaticul Prisoners, apoi în Sicario și Arrival, și apoi m-a distrus cu Blade Runner 2049, unde mi-a confirmat cu cele 2 vizionări în (ghici unde) IMAX că are un fetiș pentru grandoare estetică și cinematografică, dar și regie și scenariu pentru minți un pic mai coapte și mai răbdătoare în construcția unor lumi și idei aparte.

Și Dune are, deci, o cinematografie impresionantă, semnată de un oarecare ilustru necunoscut nominalizat la Oscar, Greig Fraser, care a mai bifat de exemplu The Mandalorian și Rogue One, două dintre cele mai reușite intrări din ultima perioadă ale genului operă spațială.