Filmele sunt prima mea iubire. Uitatul la TV în anii '90 și începutul anilor 2000 pe PRO TV, clasicele animații Disney, filme copiate sau închiriate pe casetă video, Cartoon Network și câte și mai câte.
Găsești toate articolele pe care le-am dedicat filmelor aici și celor pe care le-am dedicat serialelor aici. Și dacă ești în căutare de recomandări, atunci am pentru tine câteva liste la care am tot adăugat de-alungul anilor creațiile care m-au dat pe spate.
Avem cele mai bune filme, cele mai bune seriale, cele mai bune comedii, cele mai bune scurt-metraje, cele mai bune filme animate, și cele mai bune filme cu supereroi.
Dar dacă vrei să afli ce anume am văzut eu din toate timpurile încoace, atunci profilul meu de IMDb rezolvă fix asta. Dă click pe 'Ratings' și vei afla cele mai noi rahaturi vizuale pe care le-am bifat și punctat.
Tot pe IMDb am reușit să sparg și niște topuri de vizualizări cu o listă cronologic-ordonată a universului video al francizei Blade Runner, listă ce apare și prima în rezultatele Google pentru căutarea respectivă. To acolo găsești același lucru pentru multe alte universuri, cum ar fi pentru Stăpânul Inelelor sau Harry Potter.
Idea asta am extins-o și pe blog, luând la un puricat exhaustiv toate creațiile video ale unor francize dragi mie și apoi listat într-o ordine cronologică și cu câte o scurtă recenzie pentru fiecare. Am făcut asta pentru universurile cinematice ale Kung Fu Panda, Men In Black, Misiune Imposibilă.