Aruncând o privire pe canalul YouTube al Game of Thrones am observat c-au urcat recent niște filmulețe în prostie, după o pauză de aproape un an. Motivul ar fi ceea ce ei numesc The #IronAnniversary, adică 10 ani de când a rulat primul episod, în Aprilie 2011. Au făcut chiar și-un trailer pentru asta.
Ce e relevant dintre clipurile astea sunt cele intitulate A Decade of Game of Thrones, practic o versiune extinsă de în spatele scenelor ale sezonului 8 în care personajele principale ne delectează prin interviurile lor cu o trecere în revistă de la primele episoade la ultimele (ale întregului serial).
Îl avem pe Davos Seaworth, Samwell Tarly, Sansa, Daenarys dar și un clip despre evoluția dragonilor, Jorah Mormont, Bran Stark, Cersei Lannister, echipa de filmare și producție, Jon Snow, Arya Stark, Jaime și Tyrion Lannister, și Sandor “The Hound” Clegane.
Aflăm de aici cum s-au simțit pe platou la începuturi și cum a evoluat chestia asta, dar mai important cum erau ei ca oameni la începutul seriei și apoi la final și cum i-a schimbat experința asta și cum au evoluat ei ca persoane alături de evoluția personajului lor.
Practic, ei vorbesc despre cum s-a mișcat evoluția lor în personajul filmului, dar și despre evoluția personajului jucat în societate; oricât de mult sau de puțin conștientizează ei asta.
Sau tu.
Ei! Și chestia asta m-a făcut să mă duc mai departe și să mă gândesc la mine. Oau! Cât de departe m-am dus... Și-am realizat că și eu eram un cu totul alt personaj atunci când am descoperit acest serial. Fapt datorat partenerei de atunci, care a auzit ea domne de acest nou serial 'foarte tare' și-am purces să-l vizionăm împreună. (dacă vreodată citești asta, mulțumiri pentru tot)
Abia apăruse primul episod pe fileli, pe HBO abonament plătit, și atât de tare m-a impresionat acest prim episod, că a trebuit să-mi anunț toate rudele apropiate să vadă această Mesia a cinematografiei recente. Dar și să-l revăd acel primordial episod cu fiecare-n parte, și la fel cu următoarele.
Revenind la idee, observ nu doar că atunci eram alt personaj, ci și existam prin prisma unui personaj. Oare câți dintre acești actori realizează asta?
Dar tu?
Gândesc de la o vreme că un actor de meserie ar avea o predispoziție sau măcar setting-ul potrivit (scena, platoul de filmare) pentru a-și conștientiza și propriul personaj.
Jim Carrey ar fi un prim-exemplu căruia, din păcate (sau mai degrabă din neînțelegere), lumea îi atribuie recenta nebunie depresiei. Dar ne spune el clar cum stă treaba aici (clip de 5 minute, ai timp, ascultă cu atenție, pls).
Tot ce-a comunicat în acest clip este bestial, dar vreau să reiterez și traduc secvența care începe la 3:30:
Toate sunt caractere pe care le-am jucat, inclusiv Jim Carrey, inclusiv Joel Barrish (n.r. personajul jucat de el în filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind), inclusiv oricare dintre acele lucruri, toate sunt caractere. Jim Carrey a fost mai puțin intenționat ca și caracter, pentru că am crezut că doar construiesc ceva care oamenilor o să le placă, dar era doar un caracter.
Fiind și eu un personaj care a trecut prin depresie pot să confirm acele bine-spuse idei ale domnului Jim - momentul când corpul tău nu mai vrea să continue să joace acel personaj. Și e nevoie de-o schimbare... A nu se înțelege că trebuie să treci prin depresie sau suferință pentru a se schimba ceva dramatic la sau în tine. Pentru a înțelege. Deși cel mai adesea suferința deschide calea...
Vorbe de maximă înțelepciune se scurg de la acest, păcat că toată lumea îi confundă viziunea cu depresia, iar mass media cu atât mai mult a manipulat percepția noastră despre el, făcându-l să pară nebun. Dar, din contră, a explicat aici foarte bine exact ceea ce aș încerca și eu să-ți insuflu prin acest articol - o mai multă cunoaștere de sine și/prin introspecție.
Sau măcar o trecere în revistă a ta cu tine însuți pe care să o faci întrebându-te dacă mai ești același personaj de acum 10 ani? Sau întrebându-te cum a evoluat această persoană care te crezi că ești? Ce personaj sau ce roluri jucai atunci? Cum s-a schimbat asta?
Ai observat asta?
Ai observat că acest personaj mereu s-a transformat datorită sau din cauza noilor experiențe/informații? Ce roluri noi ai adus în experiența ta de pe Pământ? Ai stagnat în aceleași cercuri sau te-ai mai și împiedicat de pătrate noi?
Sunt astea întrebări care te-au frământat vreodată? Au vreo relevanță pentru sinele tău?
Dar melodia asta a lui Ombladon îți mai spune ceva? Ți-a spus vreodată?
Îmi e clar uitându-mă în jur că omul obișnuit nu face asta (nu se inspectează pe sine ca martor al gândurilor, al emoțiilor, al experienței în sine), iar cum nici unul ne ne considerăm un om obișnuit, ci unul cu totul special, nici nu considerăm că nouă ni s-ar aplica nevoia asta.
Tare, nu?
Eu mi-am răspuns la unele dintre aceste întrebări, și pot să vă prezint rolul de scriitor pe acest blog, rol pe care recent l-am redescoperit și postez mai des, sau pe cel de dansator pe care-l știți, dar pe care n-o să-l mai practic vreodată dacă pandemia asta nu se mai termină vreodată dacă nu ne dăm seama că e o mare cocareală globală și dacă nu ne scoatem capetele din cur mai repede acolo rămân pe veci și altfel nu știu ce se va mai întampla cu civilizația asta care n...
V-am spus cumva că sunt și gamer? Sau din când în când un mic vlogger? Iar de curând am descoperit că sunt un bun cititor în cafea (da, ai citit bine); și încerc să lucrez mai des și la viziunea mea de content curator. Mai multe despre asta altă-dată.
Mai sunt și alte modele de laudă, dar mă opresc pentru că nu despre aceste fațete ale personajului Radu este vorba.
Nu, nu despre ele e vorba.
Ci despre personajul Radu.
Personajul Radu pe care îl observ; pe care îl recunosc. Fiind martorul personajului Radu.
Cu riscul asumat de a te fi pierdut îți pasez mingea.
Vezi și tu mai clar acum că joci (și) un rol pe scena numită viață?
Că ești și un personaj în teatrul numit societate?
Ia un moment și ponderează chestia asta.
Nu e nici o grabă, și nu căutăm răspunsul la o ecuație; doar stai un moment.
 |
| Cine se află în spatele măștilor? |
Când am început să scriu la articolul ăsta nu plănuisem asta să fie direcția, dar uite că și pe mine și pe tine m-a momit un titlu cu Game of Thrones în el; a apărut apoi un Jim Carrey la mijlocul terenului, iar la finalizare a ieșit la iveală ceva mult mai relevant decât toate astea la un loc.
Și dacă ți-am captat atenția până aici pot doar să mă bucur.
Mergem mai departe, dar ne întoarcem pe unde am venit și trebuie spus că JC joacă și rolurile de pictor și sculptor.
Nu știai ce grozăvii face? Na, poftim!
Important acum nu este să ne facem toți pictori, ci să realizăm mai întâi că suntem într-un rol/personaj și apoi, precum un actor de meserie, să alegem ce roluri avem plăcerea să jucăm, într-un mod conștient, deliberat și lucid.
Precum personajele Sansa, Arya sau Jon și personajul Radu pe care eu îl jucam acum 10 ani era tot un copil, chiar dacă avea 23. Îl joc și acum, dar mai conștient.
La vremea respectivă însă serialul ăsta l-a prins tare rău pe acest Radu. La sezonul 7 era atât de investit emoțional încât a făcut un articol special cu reacții scenă cu scenă pentru fiecare episod în parte; pe caterincă pe alea alea, dar s-a strofocat!
 |
| Nu credeam c-o să arăt vreodată poza asta în care încercam să fac pe regele |
Mai târziu a realizat totuși că era foarte atașat de idea Game of Thrones, și finalul slab al ultimului sezon a fost cu atât mai dezamăgitor datorită acestui fapt. Și mai revelator a fost faptul că serialul o luase pe arătură din penultimele sezoane, dar amorezat fiind de el a realizat asta mult mai târziu...
Atât de dureros a fost finalul că s-a făcut chiar și-o petiție la momentul respectiv, ajunsă acum la 1,842,627 de semnături și tot crește dacă-ți vine să crezi. Cum ar fi lumea în care trăim dacă ne-ar păsa așa multora de subiecte mai esențiale și mai puțin de unele precum fotbalul? Daca-m pune pasiunea aia cu care te duci pe stadion sau în fața TV-ului în lucruri pentru care chiar merită să strigi? Să urli! Să simți.
Mai știți cum așteptam fiecare sezon, și cum fiecare nou episod ne strângea ca disperații în fața ecranelor? Atunci când începea nebunia? Doar mie mi se mai face pielea de dragon de fiecare dată când aud asta? Sau pe voi doar intro-ul vă atinge? M-am trezit că-l fredonez prin casă în zilele cât am lucrat la scrierea-asta...
Dar pe voi? Cum v-a prins acest serial? Și cum v-a încheiat? Puteți lăsa o părere mai jos dacă doriți.
Valar Morghulis
