Liberul arbitru și legea atracției. O notă de subsol

Fie că tu crezi că legea atracției funcționează sau fie că tu crezi că NU funcționează, ai dreptate! Aici intervine liberul arbitru, o treabă care vine din și de la Sursă, Dumnezeu, neant, natură…


Liberul arbitru este unul dintre fundamentele fundamentale ale fundamentului cosmic (nu m-am putut abține; este logic și real ce-am spus), deci asta înseamnă că ești liber să crezi ce vrei despre tine, inclusiv că NU ești liber să crezi ce vrei despre tine.

Astfel, legea atracției funcționează și pentru cei care NU cred că funcționează. Doar că:

1. Funcționează cu polaritate opusă: "Legea atracției NU funcționează. Cum ar putea ca ceea ce gândesc să apară în lumea reală? E absurd!" – așa gândesc oamenii pragmatici, materialiști, care văd legea ca pe o listă de cumpărături trimisă în cosmos, când ea e, de fapt, o oglindă. Stând în starea de scepticism, el (individul) ESTE scepticism, iar magnetismul cosmic răspunde la starea lui profundă de neîncredere. Iar Cosmosul livrează stări de spirit, nu comenzi online.

2. Legea atracției și, de fapt, legea magnetismului, funcționează, pentru că acel individ își proiectează să magnetizeze noncooperarea Legii cu el însuși ("nu funcționează" e planul lui mental; schița cu care pleacă la drum). Omul e cosmosul, chiar dacă în formă limitată, iar cosmosul nu poate decât să-i reflecte designul: o realitate în care nimic nu se leagă.

3. Culmea paradoxului este că prin (aparenta) nonfuncționare a atracției/magnetismului, individul își hrănește ideea că NU funcționează pentru că el primește fix ce cere (nefuncționare). Și astfel intră-ntr-un cerc vicios de cauză și efect:

"Legea atracției nu funcționează" > Magnetismul interior atrage necooperare > rezultatele NU sunt (pentru că atrage nimic) > "Vezi? Am avut dreptate. Nu funcționează!" > Scepticismul se cimentează > rezultatele NU sunt > ...Ad Infinitum

Așadar, omul sceptic este un creator la fel de puternic ca oricare altul: el atrage cu succes necooperarea, magnetizând îndoiala. În concluzie, legile liberului arbitru de a face, crede, atrage și magnetiza orice despre orice rămân imuabile.

Publicitate.
Mai nouă Mai veche